„Le-am spus colegilor mei că putem separa locurile unde vor fi îngropați trădătorii. Inițial mi-au spus să-i îngriopăm în cimitire pentru persoane neidentificate, dar nu am fost de acord”, a spus Topbas, citat de Daily Sabah.
„Le-am ordonat să facă un spațiu pe care să-l numim „cimitirul trădătorilor”, ca trecătorii să treacă pe acolo si să-i blesteme, iar așa nu se vor mai putea odihni în mormintele lor”, a mai spus primarul din Istanbul.
Diyanet, principalul organism religios din Turcia, a precizat însă că va face excepții pentru acei militari care au fost „târâți cu forța” în revoltă.
Peste 265 de persoane au murit,fiind vorba despre 161 de civili și forțe de ordine fidele guvernului, dar și de 104 militari care au participat la lovitura de stat, scrie Gândul.